Înțelegeți și gestionați fertilizarea cu azot a pajiștilor

Înțelegeți și gestionați fertilizarea cu azot a pajiștilor

Îmi povestea un prieten (doctor veterinar) că unui fermier de-al său îi părea rău că nu a mai dat cu azot pe pășune anul trecut. Na, costul ridicat. Iar acum vine nota de plată! Silozul de anul acesta are cu 2% mai puțină proteină, fiind obligat să cumpere soia pentru a complete lipsa. 2% x mii de tone, calculați dumneavoastră câtă proteină îi lipsește! Acum a cumpărat îngrășăminte deoarece e mult mai ieftin să plătești îngrășăminte scumpe decăt să pierzi 2% proteină.

Acum vine întrebarea cum să ai iarbă bogată în proteine ​​într-un mod economic?

Pajiștile cu mai multe specii oferă această oportunitate, cu condiția ca fertilizarea lor cu azot să fie gestionată corespunzător, ne explică cei de la Arvalis-Institut du Végétal.

Principiul se bazează pe complementaritate, prin fixarea azotului atmosferic de către leguminoase și asimilarea azotului din sol de către ierburi. „Acest lucru face posibilă reducerea – sau chiar neutilizarea – îngrășămintelor cu azot, producând în același timp proteine ​​și furaje mai echilibrate”.

Nu toate leguminoasele sunt la fel

„Nu toate leguminoasele au aceeași capacitate de a hrăni speciile însoțitoare”, explică expertul care face și un clasament al celor mai importante:

• Trifoiul alb furnizează 40 până la 60% din azotul conținut în iarba însoțitoare
• Trifoi roșu 30 până la 50%
• Lucerna 10 până la 40%.

Dacă  primăvara avem mai puțin de 10% trifoi se consideră că aportul de azot de către leguminoase este zero.

Dacă avem primăvara între 10 și 30% trifoi azotul furnizat de leguminoase se calculează astfel (kg N/ha) = biomasă (kg MS/ha) x procentul de trifoi x 3,5 (adică conținutul de azot al trifoiului în %) x 0,9 (rata de fixare) x 1,3 (factor de corecție specific trifoiului alb)

Dacă avem mai mult de 30% trifoi în iunie transferul de azot de la leguminoase la ierburi este suficient pentru a satisface nevoile acestora. Prin urmare, se recomandă un aport maxim de 50 kg N/ha la sfârșitul iernii pentru a reporni producția.

De la an la an, rezervele de azot sunt variabile. În primul an, acestea sunt considerate în special neglijabile și se intensifică în al doilea an (în special în ceea ce privește trifoiul alb), pentru a ajunge la un nivel maxim în al treilea an. Expertul Arvalis adaugă: „Există și o desincronizare între nevoile ierburilor și aprovizionarea de la sfârșitul iernii. De asemenea, modul de exploatare a pajiștii joacă un rol asupra acestor transferuri de azot, pășunatul fiind mai favorabil decât cosirea”.

În testele efectuate pe o pajiște compusă din 56% ierburi (4 kg/ha golomăț, 5 kg/ha păiuș înalt, 5 kg/ha raigras peren) și 44% leguminoase (10 kg/ha lucernă și 5 kg/ha trifoi roșu) , înființată în august  în sol argilo-nisipos folosită pentru cosit s-a constatat că aprovizionarea cu azot în primul an nu a avut un efect sesizabil asupra randamentului, însă a scăzut rata de leguminoase. „De aceea, trebuie să verificăm stabilirea leguminoaselor înainte de a lua în considerare această contribuție și să așteptăm până în al doilea an dacă acestea sunt sau nu prost stabilite”. Ideal este să fertilizezi de două ori cu azot, între 60 și 90 kg N/ha.